Un bărbat în vârstă de 44 de ani din județul Vaslui a înjunghiat, sâmbătă, trei persoane, două fiind transportate la spital, după care și-a înfipt un cuțit în abdomen și și-a tăiat venele de la o mână, cu intenția de a se sinucide, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primelor informații oferite de polițiștii vasluieni, cele trei persoane au fost rănite de bărbatul de 44 de ani în locuința unei cumnate de-a sale, unde s-a dus să își caute soția, plecată de acasă la începutul acestei săptămâni în urma unor certuri familiale.
În momentul în care își căuta soția în locuința surorii acesteia, vasluianul și-a găsit cumnata într-una din camere , stând de vorbă cu o altă femeie. Fără să le întrebe ceva, bărbatul le-a înjunghiat pe cele două femei, pe una în spate, iar pe cealaltă în umăr.
Alertat de strigătele femeilor, un alt bărbat care se afla în locuință a încercat să-l imobilizeze pe agresor, moment în care a fost și el rănit la o mână.
Ulterior, agresorul a fugit, însă după ce a ieșit din locuință și a sărit gardul împrejmuitor al gospodăriei, și-a tăiat venele de la o mână și și-a înfipt cuțitul în abdomen, cu intenția de a se sinucide.
„Bărbatul de 44 de ani și cele două femei cărora le-a provocat leziuni, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Starea agresorului este una gravă, necesitând intervenție chirurgicală. În ceea ce le privește pe cele două femei, medicii au stabilit, la o primă examinare medicală, că nu le este pusă viața în pericol. Cea de-a treia victimă, respectiv bărbatul rănit la mână, nu a necesitat transportul la spital”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
Polițiștii de investigații criminale nu l-au pus, deocamdată, sub nicio acuzație pe bărbatul de 44 de ani, acest lucru urmând să se întâmple după primirea concluziilor medico-legale în urma examinării celor trei victime.
Theodor Istrate, corespondenti-mediafax.ro